20.XII.1938 – 17.III.2019
Despărțirea de un coleg și prieten este întotdeauna foarte grea. Trecerea bruscă în neființă a profesorului Marin Șeclăman a fost
un șoc pentru întreaga comunitate geologică, dar mai ales pentru familie și pentru nenumărații prieteni pe care i-a avut. Membrii Catedrei de Mineralogie din Universitatea București în care a activat neîntrerupt, vreme de aproape 60 de ani, sunt și ei, profund afectați.
Student fiind, l-am cunoscut în octombrie 1964, când Marin Șeclăman era asistentul profesorului Dan Giușcă la cursul de Petrografia rocilor magmatice și metamorfice.
Mi-a rămas neștearsă amintirea orelor de laborator în care Marin, aplecându-se spre ocularul microscopului, ne deslușea cu pasiune și claritate lumea inedită a mineralelor formatoare de roci. Modul în care ne transmitea informațiile, cum le lega între ele, cum trecea, apoi, la o teorie despre procesele de cristalizare a magmelor m-au fascinat întotdeauna. Îi datorez, desigur, interesul meu pentru magmatitele granitice.
În vara lui 1965, în practica studențească de la Baia Mare, aflorimentele văilor tributare Săsarului au fost locurile în care am învățat să descifrăm secretele riolitelor, andezitelor și bazaltelor după ce Marin făcea posibil să se audă glasul pietrelor. Ne-a învățat să cartăm, să probăm și să înțelegem semnificația rocilor când trebuia să reconstituim evoluția magmelor.
Am devenit colegi de catedră în anul 1967. Nucleul tinerilor din catedră – Marin, Ghiță, Emil și Pipo – a evoluat frumos, într-o atmosferă de sinceră prietenie; am rămas mereu legați de studenți, în practici și în laboratoarele pe care atunci le conduceam.
Au trecut anii și Marin Șeclăman a urcat treptele consacrării didactice: lector (1977– 1990), conferențiar (1990–1993), profesor universitar (1993–2005), profesor consultant (2005–2016). După 2008, a primit diploma de Profesor emeritus și a fost profesor asociat la Universitatea de Arte din București. O carieră exemplară, în care studenții i-au urmărit cu interes cursurile pe care le-a predat: Petrografia rocilor magmatice și metamorfice, Petrografie generală, Cristalografie geometrică și cristalo-optică, Mineralogie, Petrografie tehnică, Termodinamică, Vulcanologie.
Din anul 1990 a devenit îndrumător de doctorat acordând titlul de doctor în geologie unui număr de 20 de doctoranzi.
Dedicat, fără rezerve, poziției de profesor, actualizându-și permanent prelegerile, a înțeles și a sesizat problemele majore ale proceselor naturale din scoarța terestră. Abordarea și rezolvarea lor nu se putea face decât printr-o implicare constantă în cercetarea științifică. Astfel, ca cercetător, a acoperit numeroase expertize: echilibre minerale, petrografie sistematică, petrografie ambientală, microscopie optică, degradarea rocilor, vulcanologie etc.
Întâlnirile periodice pe care le aveam în catedră alături de ceilalți colegi au devenit un lanț de provocări, de dezbateri, de argumente și contraargumente în sprijinul unor ipoteze de lucru.
Colegii au știut mereu că nu îl pot combate, iar când se încurcau cu recunoașterea la microscop a piroxenilor sau cu determinarea feldspaților sau cu identificarea sticlei vulcanice, aveau pe cine să întrebe. A fost o școală extraordinară din care au ieșit numeroase comunicări științifice publicate în reviste periodice și, de asemenea, între coperțile unor reviste străine, idei care au împins modelele petrogenetice în viitor. Cunosc manuscrisul lui în care voia să actualizeze sistematica rocilor magmatice și metamorfice: o construcție solidă, susținută de principii clare, ușor de memorat și simplu de aplicat. A fost un proiect ambițios, care din păcate nu a văzut lumina
tiparului.
Contribuțiile științifice ale lui Marin Șeclăman, bazate pe munca în teren, în diverse zone din țară, au fost foarte numeroase. O tematică cu extreme științifice a inclus structurile grafice, myrmekitele, structurile anizotrope ale rocilor metamorfice, date de orientarea preferențială liniară a mineralelor (celebrele liniații ale lui Șeclăman). Lor li s-a alăturat descoperirea caracterului izocor al celor mai importante reacții retromorfe care au însoțit depresurizarea rocilor din litosferă. Acest rezultat surprinzător este în contradicție cu punctul de vedere, aproape unanim acceptat, că depresurizarea declanșează reacții cu creștere de volum. A promovat conceptul de termodinamică și a dovedit utilizarea ei în abordarea sistemelor și proceselorminerale.
În ultimii ani, înțelegând rolul pe care cristalografia, mineralogia și petrografia îl pot avea în domenii conexe, cum ar fi arheologia și știința materialelor, a inițiat metodologia de studiu a rocilor din edificiile arhitectonice monumentale; a lucrat și la studii de degradare a obiectelor de patrimoniu. Înclinarea sa spre domenii noi, aplicative, a devenit evidentă. A aruncat o punte colegilor de la istorie și arte și i-a ajutat să o treacă. A determinat compoziția minerală, structura și condițiile de prelucrare a pieselor ceramice neolitice de pe teritoriul României.
Ce moștenire ne-a lăsat omul Marin Șeclăman?
Mereu matinal și în mișcare, consecvent cu exercițiile zilnice pe care le făcea, a avut o sănătate solidă ce i-a permis, la 80 de ani, să străbată lejer potecile montane, cu suișuri și coborâșuri. Era mereu în fruntea șirului indian format de studenții a căror respirație începuse să dea semne de oboseală.
A fost un moralist, cu tendințe de ascet! Trăind într-o lume din ce în ce maidezordonată, în care principiile etice au devenit din ce în ce mai puțin respectate și în care goana după câștiguri materiale a ajuns să fie din ce în ce mai mare, el continua să spună: totul este deșertăciune.
Fraza aceasta scotea mereu la lumină principiile sale morale, modestia aproape exagerată, nevoia de schimbare a aproapelui înrăit, a oratorului obosit, a viziunilor deșarte. După o discuție cu Marin, mă întorceam pe jos acasă, pe căi ocolite, pentru ca drumul să fie mai lung, iar gândurile să-mi poposească pe lecția primită. Nu l-am auzit niciodată vorbind de rău pe cineva. Nu avea orgolii, iar bucuriile lui izvorau din capacitatea sa de a se dărui.
Drumul lui spre ceruri să-i fie însoțit de aprecierea moștenirii pe care ne-o lasă și de ocrotirea lui Dumnezeu.
Pentru Marin Șeclăman, necunoscutul a fost o aventură.
Acum, Marin, odihnește-te în pace, nu o mai căuta.
Nicolae Anastasiu
20 martie 2019
Recent Comments