8.IX.1938 – 2.III.2019

Academia Română anunță cu regret stingerea din viață, sâmbătă, 2 martie 2019, la vârsta de 80 de ani, a academicianului Gheorghe Udubașa, geolog român, cu o bogată carieră internațională.

Absolvent cu diplomă de merit al Facultăţii de Geologie și Geografie, Universitatea din Bucureşti (1960), Gheorghe Udubașa a obţinut doctoratul la Universitatea din Heidelberg cu distincția summa cum laude (1972). A lucrat la Institutul de Geologie şi Geografie al Academiei Române, ulterior la Institutul Geologic al României, al cărui director a fost vreme de 17 ani (1996–2003). Între 1970 şi 1972 a fost cercetător asociat ca bursier „Humboldt“ al Institutului de Mineralogie şi Petrografie al Universităţii din Heidelberg.

Profesor asociat la Universitatea din Stellenbosch, Africa de Sud (1993), în perioada 1997–2001, profesor asociat al Universităţii de Nord din Baia Mare, iar din 2003 profesor asociat şi cercetător ştiinţific la Centrul de Cercetare Lythos al Universității din Bucureşti. Din 1999 a fost conducător de doctorat la Universitatea din Bucureşti.

A obţinut rezultate remarcabile, uneori cu caracter de pionierat, într-o serie de direcţii, cum ar fi: identificarea unui mare număr de minerale, multe din ele reprezentând prime ocurenţe în ţară sau în Europa (mackinawit, cymrit, heterolit, greigit, maghemit), definirea şi argumentarea caracterului „tectogen“, mai corect genetic legate de forfecare a unor mineralizaţii aurifere din metamorfite de grad mediu, identificarea unor minerale rare – prime ocurenţe în România (fayalit manganifer şi humite manganifere la Răzoare, kermezit şi berthierit la Ţibleş), aplicarea analizelor de izotopi ai sulfului în aprecierea genezei mineralizaţiilor, utilizarea spectroscopiei Mössbauer în precizarea unor particularităţi structurale ale unor minerale (olivine, amfiboli, nagyagit, pirită).

Rezultatele cercetărilor sale au fost prezentate în peste 300 de lucrări şi studii, scrise singur sau în colaborare, între care: Mineralizaţiile polimetalice de la Bocşa (Munţii Metaliferi) (1976); Rutile of Postmagmatic Mineral Formation (1982); Metalogeneza regiunii Coranda-Hondol (Munţii Metaliferi) (1982); Typomorphism of Some Ore Minerals and a PvT Classification of Certain Ore Deposits (1984); Metalogeneza complexului eruptiv Ţibleş (1984); Sulphur isotope data on sulphides of different origin in Romania (1985); Metalogeneza masivului Leaota (1988); Minerals in Romania – the State of the Art 1991 (1992); Main Types of Gold Deposits and Occurrences in Romania (1993); Mineralogy of the Mn-Fe Deposit at Răzoare; Tephroite and Mn-Humites (1993), lucrare distinsă cu Premiul „Ludovic Mrazec“ al Academiei Române; Mineral deposits, mining activity and related pollution problems in Romania (1996); Observaţii şi propuneri la scrierea denumirilor de minerale în limba română (1997); Mössbauer Spectroscopy in Mineralogy and Geochemistry (1999); The „Golden Quadrangle“ in the Metaliferi Mts., Romania: What does this really mean? (2001); Minerals of the Carpathians (2002); International Encyclopedia of Minerals (2004); Nanominerals and their bearing on metals uptake by plants (2011), lucrare distinsă de asemenea cu Premiul „Ludovic Mrazec“ al Academiei Române; Nickel in Romania: sources and resources (2012); Keeping alive the mining tradition/heritage: the museum mines and geoparks in Romania (2014). A participat la proiectele IGCP/UNESCO privind studiul complex al sferulelor de origine cosmică (1996–2000) şi Copernicus, finanţat de Uniunea Europeană privind obţinerea cuarţului ultrapur (1999–2001); evaluator de proiecte ştiinţifice NATO, Programul EST (1998–2001).

A fost membru în colegiile de redacţie la „Revue Roumaine de Géologie“ şi „Studii şi cercetări de geologie“ ale Academiei Române, „Mineraloghiceskii Jurnal“ (Kiev), „Romanian Journal of Mineral Deposits“, „Pangeea“ – Universitatea „1 Decembrie 1918“ din Alba Iulia, „Journal of Sciences and Arts“ – Universitatea „Valahia“ din Târgovişte. De asemenea, a fost membru al Societăţii Geologice a României, al Societăţii Mineralogice a României (preşedinte, 1993–2009), al Societății de Geologie Economică din România (membru de onoare din 2014), al Asociaţiei Internaţionale de Mineralogie – Comisia de Minerale Noi (1992–2009), al Comisiei de Mineralogie a Asociaţiei Geologice Carpato-Balcanice.

Academia Română l-a ales membru corespondent în anul 1996, iar în anul 2017, a fost ales membru titular.
A fost distins cu: Medalia „Meritul Ştiinţific“ (1983), Ordinul Naţional „Serviciul Credincios“ în grad de Cavaler (2000), Diploma de excelenţă cu menţiune specială (ANSTI, 2000).
Academia Română aduce un respectuos omagiu personalității academicianului Gheorghe Udubașa.
Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Text preluat de pe site-ul Academiei Române

2 martie 2019